15.2 C
Chișinău
luni, 14 octombrie 2024

Igor Munteanu : „Crimă și pedeapsă ori despre sancțiuni”

Must read

Ușor de anticipat, sancțiunile au fost anunțate imediat după recunoașterea de către Rusia a ”independenței” LNR/DNR. Să nu ne prefacem, asistăm la o invazie militară a Rusiei contra Ucrainei, o continuare a invaziei după anexarea Crimeii, ocuparea Abkhaziei și Osetiei de Sud, dar și ocuparea Transnistriei, indiferent de vicleșugurile mediatice ale propagandei rusești de a-și camufla controlul și răspunderea.
Recent, PM britanic a numit mișcările de trupe rusești (după autorizarea ”folosirii armatei ruse în străinătate” în Dumă) drept o ”invazie reluată”, asta pentru că prima invazie cu trupe militare a Ucrainei a avut loc în 2014-2015, iar reluarea ei este un ”pretext” pentru o ofensivă nouă contra Ucrainei, iar Josef Borell, reprezentantul UE pentru relații externe, a notat că ”deși nu este o invazie deplină (full-fledged), ”prezența trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei este o încălcare a suveranității și o violare a dreptului internațional”.
Există de fapt un consens și o unitate semantică unanimă în spațiul occidental asupra modului în care se citesc ultimele decizii ale Kremlinului, i.e. discursul lui Putin, care contestă ordinea internațională și chiar dreptul ucrainenilor de a avea propriul lor stat. De aici și percepția de pericol extrem, dar și reacțiile ușor de prezis din partea Occidentului, pericolul trebuie contracarat în mod serios. astfel, sancțiunile vor curge gârlă în adresa Rusiei și a celor care-i folosesc în aceste jocuri periculoase, așa zișii ”enablers”, bankeri, agenți de influență, propagandiști aflați în scripturile rusești, idioți utili, politicieni corupți, care devin părtași ai jocurilor geopolitice rusești contra unor state independente:
Să cunoaștem la ce se referă primul val de sancțiuni.
1. Marea Britanie a decis:
– înghețarea activelor deținute de oligarhii Boris și Igor Rotenberg, oligarhul Gr.Tișchenko, apropiați ai lui Putin, deținătorii grupurilor financiare SGM Group și Volga Group;
– sancțiuni impuse pentru 5 bănci rusești: Rossia bank, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank, Black Sea Bank
– sancțiuni personalizate contra unui grup de oficiali ruși implicați.
2. SUA a decis:
– sancțiuni contra băncilor ruse Vneshekonombank și Promsvyazbank, înghețarea tranzacțiilor legate de datoria suverană a Rusiei pe piețele financiare din SUA;
3. UE și statele sale membre au decis:
– blocarea procesului de autorizare a North Stream 2, pe care unii îl vor numi de azi înainte ”nein-stream2”, și a finanțatorilor săi;
– interdicția de a opera pe piața europeană a împrumuturilor de capital pentru agenții financiari ai statului rus;
– interdicția de vize pentru 351 deputați ai Dumei ruse, care au votat pentru recunoașterea LNR/DNR și 11 deputați, care-au propus proiectul de lege;
4. Alte state, care se aliniază politicilor de sancționare a violării dreptului internațional de către Rusia, Japonia, Canada, Austrialia, în particular, Japonia a introdus restricții pentru tranzacționarea de acțiuni a unor entități rusești la bursa din Tokio, înghețarea activelor și suspendarea vizelor pentru oficiali, care sprijină deschis ori tacit cele 2 regimuri secesioniste (DNR/LNR), introducerea unui embargo comercial pentru toate companiile conectate la aceste republici.
Sancțiunile sunt o primă reacție (acțiune-contracțiune) la invazia rusă în Ucraina. Ele nu sunt mortale pentru economie, dar suficient de usturătoare pentru ca unora să le vină mintea la cap, dacă nu – atunci valul 2 și 3 al acestor sancțiuni vor fi extrem de grave pentru rubla rusească. Ce-i mai bun rămâne la desert. Nu cred că Rusia a înțeles încă cu ce se va confrunta în scurt timp, de asta și se bizuie intuitiv pe presupunerea că Occidentul ar putea da înapoi, că pericolul unui război iminent va face costul unei vânzări a Ucrainei tolerabil pentru anumite cancelarii, dar am impresia că Putin citește istoria pe dos, de la pagina euforică și nu de la cea cu care se încheie toate aventurile militare în istorie.
În imagine: 30 elicoptere rusești Ka-52 “Alligator” de cercetare și atac, dislocate ieri (22.02) la 35 km de frontiera cu Ucraina, în regiunea Homel, Belarus (șoseaua R-35 Khoiniki-Brahin.

 

Igor Munteanu
- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article